Eugen Voinea

Fotograf Craiova – site de fotografie

F64, cel mai mare concept store foto-video din Sud-Estul Europei implineste 17 ani

F 64, IMPLINIRE, 17 ANITimpul trece si F64 se apropie de majorat, anul acesta, cel mai mare concept store foto-video din Sud-Estul Europei implineste 17 ani de existenta.

“Afacerea F64 este un business care a luat naștere mai întâi dintr-o pasiune personală, iar mai apoi din dorința de a sprijini comunitatea restrânsă de fotografi la acel moment. În toți acești ani, ne-am dorit ca fotografia să devină o formă de exprimare pentru cât mai multe persoane, iar noi să fim cei care oferă sprijin nu doar pentru alegerea unui echipament, ci și pentru utilizarea acestuia cu maximum de rezultate.” – Marian Alecsiu.

 Remember F64

Hai să vedem care au fost “milestone-urile” din această perioadă, cele care ne-au adus unde suntem astăzi:

2001
Atunci s-a înființat magazinul F64, mai exact pe 31 octombrie, iar la început avea doar 4 angajați (în prezent echipa a ajuns la 145). Treptat, au venit angajați și clienți noi, iar comunitatea F64 a început să crească. F64 nu era doar un alt loc de muncă, iar pentru clienți, nu era doar un loc cu aparate și accesorii foto. Era spațiul în care găseai sfaturi, te consultai cu alți pasionați, poate chiar îți faceai prieteni.

2002
Primul sediu al F64 a fost pe strada Mihai Vodă și tot atunci am lansat și primul site. Înainte ca magazinul să aibă un site, „rezervarea produsului se făcea cu un bilețel cu datele clientului și ale angajatului și se așeza apoi pe rafturile cu produse”, își amintesc angajații cu vechime.

2007
F64 susține cursuri de fotografie și introduce primele cursuri dedicate aprofundării cunoștințelor în genuri precum fotografia de studio sau de produs, plus evenimentele gratuite.

2008
Magazinul s-a mutat în strada Vigilenței.

2009
Online-ul a trecut testul timpului cu brio. Site-ul s-a tot schimbat, iar F64 și-a construit o comunitate online puternică, din 2009 lansând și blogul F64 și pagina de Facebook.

2010
S-a deschis Call-Center-ul.

2011
Showroom-ul din Bd. Unirii a fost inaugurat pe 10 octombrie 2011. Tot în 2011 a fost creat și Canalul de YouTube. Împreună cu blogul, acestea încă servesc ca resurse importante de informații, tutoriale, sfaturi și idei pentru fotografii începători, entuziaști sau avansați.

2012
În showroom-ul F64, apare cafeneaua și tot în același an devin disponibile cursurile acreditate.

2013
Pe 25 iunie 2013 se deschide F64 – Grupul celor pasionați de fotografi și Blogul F64 câștigă locul I la webstock, secțiunea Best Corporate Blogs.

2014 – A fost un an plin în care s-au lansat și au trecut la nivelul următor multe servicii, după cum urmează:

  • Serviciul de printing

    Simplu de utilizat, serviciul Printing F64 vine în sprijinul tău și te ajută să dai viață oricând fotografiilor prin intermediul ultimelor tehnologii de printare. Ai posibilitatea să printezi fotografii de mici și mari dimensiuni, magneți foto, plus developarea și scanarea fotografiilor. Fotografiile pot fi ulterior cașerate pe mousse și/sau înrămate special pentru printurile de dimensiuni mari, iar livrarea este asigurată la nivel național.

    Adaugi, personalizezi, printezi. Simplu și rapid. Alegi dimensiunea potrivită, tipul de hârtie fotografică și de ramă, iar apoi comanzi.

  • Serviciul de închiriere echipament foto-video
    Disponibil momentan doar pentru clienții silver și gold, serviciul de închiriere îți pune la dispoziție soluția perfectă pentru a te bucura în voie de aparatul și accesoriile foto-video mult dorite, la prețuri accesibile. Le folosești când ai nevoie, testezi ce vrei fără costuri prea mari și nu faci rabat la calitate pentru situațiile și proiectele care necesită un anumit tip de echipament foto-video.
  • Verificarea coletului la livrare
    Din octombrie a.c. am introdus și posibilitatea de verificare a coletului la livrare, înainte de plată. Verificarea se poate efectua doar în prezența curierului, în limita a 5 minute, și presupune o analiză estetică, nu tehnică (probe de funcționare), a produselor comandate. Astfel, te poți asigura că ceea ce ai comandat este și în colet, iar dacă produsul a fost încurcat sau deteriorat la transport, poți refuza coletul pe loc.
  • Call Center-ul implementează chat-ul
    Ne-am remarcat mereu prin consultanții noștri bine pregătiți, iar acest suport nu se oprește în magazin și nici la ora de închidere.
    Ai consultanță online non-stop. Întreabă-ne orice, oricând. Consultanții F64 te așteaptă cu răspunsul la orice întrebare. De oriunde te-ai afla, intră pe www.f64.ro și vei găsi tot suportul pentru alegerea echipamentului potrivit sau pentru orice altă problemă foto-video. Te așteptăm!
  • S-a extins programul de prelucrare a comenzilor online

    Am extins și programul de procesare a comenzilor online până la ora 18:30. Orice comandă înscrisă până la această oră va fi livrată a doua zi începând cu ora 10:00.

  • Serviciul pick-up & return

    Ai achiziționat un produs, e încă în garanție și s-a defectat? Pentru produsele servisate în garanție, la noi beneficiezi de serviciul pick-up & return. Adică îți trimitem un curier acasă pentru a ridica produsul și a-l aduce la service, iar după ce a fost reparat îl primești înapoi, fără costuri suplimentare.

  • Extinderea perioadei de retur

    Începând din 2014 ai la dispoziție o perioadă de retur extinsă la 30 de zile, fie că produsul te nemulțumește în vreun fel sau doar te-ai răzgândit.

  • Cursurile se extind cu încă un curs acreditat, de data aceasta de editare.

  • 2015
    Apar serviciul de consultanță foto la domiciliu și serviciul de developare și scanare, astfel că sloganul ”Film is not dead” pare să aibă din ce în ce mai mult sens.

    Obținem titlul de Best IT & C online shop la Romanian E-commerce Gala Awards și Online shop of the year în cadrul aceleiași gale.

    2016
    Organizăm cel mai mare concurs foto ca aniversare de 15 ani, “Misiune Fotografică 0015”, unde s-au înscris peste 35.000 fotografii de la peste 17.000 participanți.

    Tot în 2016 Blogul F64 ia locul I la Best Corporate Blog, în cadrul Webstock.

    2017
    F64 achiziționează un nou depozit, iar Blogul F64 câștigă din nou la Webstock, de data aceasta locul II. Are loc prima ediție Photo Story.

    2018 este un an foarte important pentru f64, dar mai multe detalii gasiti AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *